Ruladă din piept de pui, șuncă presată și ou – Rețetă apreciată și de mofturoși

Ingrediente

  • 1 piept de pui
  • 6 felii de șuncă presată
  • 3- 4 ouă
  • 1 lingură de miere
  • 100 ml vin alb
  • 100 ml apă
  • sare
  • piper

Cum se prepară?

Fierbe ouăle pentru 10 minute, apoi curăță-le și tăie-le felii nici prea subțiri, dar nici prea groase.

Taie pieptul de pui în lung. Nu îl tăia în întregime, ci atât cât să îl poți umple apoi. Bate pieptul de pui foarte puțin cu ciocanul de șnițele. Condimentează ambele părți ale bucății de carne, apoi așază în mijloc feliile de șuncă presată și feliile de ouă și rulează. Încearcă să rulezi strâns și apoi să legi cu o ață.

Unge o folie de aluminiu cu puțin ulei și pune pieptul de pui rulat în folie. Pune în tavă și bagă la copt la 180 de grade timp de 30 de minute. După cele 30 de minute, ia folia de pe ruladă, unge pieptul de pui cu miere, apoi stropește-l cu vin și cu apă și mai bagă la copt până se rumenește. Din când în când mai stropește cu zeama care s-a scurs în tavă.

Când e gata, scoate din cuptor și lasă să se răcească, apoi taie ața cu care ai legat pieptul de pui și feliază.

Se servește decorat cu felii de ardei și hrean.

Poftă bună!